Detectoarele de ozon utilizează diverse principii de detectare, inclusiv metode cu semiconductor (E2V, UK), electrochimice și ultraviolete (UV). Această secțiune se concentrează în primul rând pe a treia metodă: lumina UV.
Modelul matematic pentru concentrația de ozon este derivat din legea lui Lambert și Beer. În această formulă, cunoașterea curentului de eșantionare, a curentului de eșantionare și a distanței până la celula de absorbție a ozonului permite calcularea concentrației de ozon. Datorită limitării de distanță a celulei de absorbție a ozonului, concentrația maximă de ozon măsurabilă este de numai 300 O3 g/m³.
Detectorul constă în principal dintr-o lampă UV de joasă presiune-, un filtru de lumină, un reflector UV incident, o celulă de absorbție a ozonului, un senzor fotoelectric de probă, un senzor fotoelectric de prelevare, un afișaj de ieșire și componente ale circuitului.
Detectoarele de ozon sunt utilizate în principal în atelierele de preparare a ozonului (generatoare de ozon, instalații de ozon etc.), în industria chimică, petrolului, hârtiei, textile, farmaceutice și a parfumurilor, tratarea apei și atelierele de sterilizare alimentară și farmaceutică.
